Actualitate, Tineri — March 28, 2014 13:08

Directoarea liceului din satul Cotiujenii Mari s-a ales cu un dosar penal

captura video

captura video

Directoarea Liceului Teoretic ”Cotiujenii Mari” din raionul Șoldănești riscă pedeapsă penală. Aceasta este acuzată că ar fi înjuriat public un discipol, fapt prin care i-ar fi știrbit onoarea şi demnitatea copilului. Managerul instituției de învățământ mai este învinuită și pentru exces de putere și conflict de interese, relatează Canal Regional.

Potrivit procurorilor din Șoldănești, în timpul susținerii tezei din cadrul sesiunii de iarnă, profesoara și directoarea Angela Comendant ar fi înjurat o elevă pentru că încălcase disciplina. La scurt timp, la una din activitățile extrașcolare directoarea ar fi îmbrâncit-o pe copilă, cauzându-i dureri fizice. Medicii din Florești, ajutorul cărora a fost solicitat de părinții elevei, au constatat că aceasta avea tensiune cranială în stare asociata cu şoc psihic.

Angela Comendant, managerul Liceului Teoretic ”Cotiujenii Mari” neagă toate afirmațiile și spune că trăim în țara minunilor. Totodată, în baza cererii depuse, procuratura a inițiat un control a situației la instituția de învățământ, care a mai constatat un climat moral-psihologic încordat.

Oamenii legii au depistat și alte încălcări. În incinta instituției de învățământ activează o unitate comercială, fondatorii căreia sunt soții Angela și Petru Comendant, primarul satului Cotiujenii Mari. Adminsitrația localității a selectat acest agent economic pentru a deschide în școală două unități comerciale.

Procuratura raionului Șoldănești a inițiat urmărirea penală în baza articolului art. 327, adică folosirea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a situaţiei de serviciu. Cauza a fost remisă și Centrului Naţional Anticorupţie din Bălți.

Lasă un comentariu

— required *

— required *