Actualitate, Pensionari — September 30, 2014 13:33

Numărul bătrânilor din Moldova este în creştere, iar pe 1 octombrie vor fi sărbătoriți

imagine simbol

imagine simbol

Cu prilejul Zilei Internaţionale a persoanelor în etate, care este marcată, anual, în întreaga lume în data de 1 octombrie, din mijloacele Fondului republican de susţinere socială a populaţiei au fost alocate 6 milioane de lei, pentru acordarea ajutoarelor materiale persoanelor de vârsta a treia. În acest an, de susţinere vor beneficia peste 19 mii de persoane în etate.

Astfel, pe parcursul zilei de azi, direcţiile de asistenţă socială şi protecţie a familiei în comun cu autorităţile administraţiei publice locale şi organizaţiile teritoriale ale veteranilor vor desfăşura acţiuni tematice consacrate sărbătoririi Zilei internaţionale a oamenilor în etate.

În octombrie 1990, la Sesiunea a 45-a a Adunării Generale a ONU s-a decis de a consemna anual, în data de 1 octombrie, Ziua Internaţională a oamenilor în etate. În Moldova, această zi este marcată din 1992.

Datele oficiale arată că la începutul acestui an, în ţara noastră locuiau peste 500 de mii de persoane cu vârste de peste 60 de ani, dintre care mai mult de jumătate sunt femei.

Numărul bătrânilor din Moldova este în creştere. Un raport al Biroului Naţional de Statistică arată că 15 la sută din populaţie sunt vârstnici. Cei mai mulţi dintre pensionari locuiesc la sate, iar femeile reprezintă majoritatea lor. Datele statistice mai arată că, procesul de îmbătrânire este mai accelerat la sate, unde vârstnicii reprezintă aproape 16 la sută din totalul populaţiei.

În acelaşi timp, studiile arată că o femeie ce a atins vârsta de 60 de ani trăieşte cu patru ani mai mult decât un bărbat, durata medie a vieţii doamnelor de peste 60 de ani fiind de aproape 20 de ani, iar a bărbaţilor de aproape 16 ani.

sursa: TV7.md

  • Share this post:
  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • Digg

Lasă un comentariu

— required *

— required *