(NE)DISCRIMINAREA ÎNCEPE LA ȘCOALĂ

Școala este instituția în care petrecem una dintre cele mai mari perioade din viața noastră. Anume școala, alături de familie, formează personalitatea omului. Din acest motiv este firesc că ideile și conceptele privind egalitatea și discriminarea promovate de școală vor forma atitudinile copiilor față de alți oameni.

Recent, Centrul de Informare în domeniul Drepturilor Omului (CIDO) a finalizat un studiu privind fenomenul discriminării în școli. Autorii studiului au constatat că școala este una dintre instituțiile care contribuie la păstrarea nivelului înalt de intoleranță și discriminare în țara noastră. Mai jos urmează cele mai importante constatări ale studiului.

În primul rînd, am dori să începem cu anturajul școlilor, cu ceea ce poate fi găsit în ograda și în interiorul școlilor, ce este plasat pe pereții coridoarelor, holurilor, birourilor administrației și în cadrul claselor. Într-un număr semnificativ de școli, în interiorul instituțiilor s-au depistat foarte multe imagini și obiecte religioase, cum ar fi icoane, răstigniri, citate din Biblie și rugăciuni, iar în cîteva școli chiar s-au găsit și biserici funcționale. Deși este firesc că şi credința poate ocupa un rol foarte important în viața omului, dominarea anturajului religios în cadrul școlilor este practic o formă de îndoctrinare, adică o formă de impunere copilului a unui anumit punct de vedere.

Să nu uităm că şi copilul este o individualitate, un om cu propria lume interioară, gânduri, idei, emoții, etc. Ca și oricărui alt om, copilului îi trebuie de oferit un mediu stimulator pentru dezvoltarea propriei individualități, îi trebuie oferită posibilitatea alegerii propriilor viziuni, propriei căi în viață. Dominarea excesivă a viziunilor părinților sau a celor din mediul școlar (de exemplu, viziunilor ortodoxe) pentru a-i cultiva concepte «corecte» nu face nimic altceva decât să limiteze copilul în propria dezvoltare, nu-i lasă șansă pentru propria viziune.

Conform concluziilor psihologilor, asemenea copii, crescuți strict în albia viziunilor impuse de părinți sau de anturajul școlar devin foarte dependenți de părinți, plini de complexe psiholigice, nesiguri în propriile puteri și frustrați. Neavînd deprinderi de a accepta și de a interacționa cu oameni care au alte viziuni, asemenea copii cresc rezervați, mai puțin sociabili, conflictuali, xenofobi, etc.

Un alt aspect important ține de copiii din familii nereligioase sau care practică altă religie decât cea atributele căreia sunt afișate prin școli în coridoare, holuri și cabinete. Imaginați-vă ce gînduri au acești copii necreștini-ortodocși, care vin în fiecare zi la școală, în care ei sunt înconjurați de icoane, răstingniri, rugăciuni ortodoxe. Cel mai probabil ei nu se simt confortabil, nu simt că școala este a doua casă. Ei probabil se gândesc că «această școală nu este pentru mine», «eu sunt aici străin». Așa stare psihologică afectează profund acești copii, le îngreunează procesul de studii.

Astfel, existența simbolurilor creștin-ortodoxe în instituțiile de învățământ discriminează copiii de alte confesiuni religioase. Cei care au prins școala pe timpurile sovietice posibil încă își aduc aminte de atmosfera încărcată de ideologia comunistă, exprimată prin portretele și busturile lui Lenin, steagurile și ungherașe roșii, citatele Plenului Partidului Comunist pe care le găseam în perioada sovietică în toate școlile. Cu regret greșeala trecutului se repetă, doar că locul ideologiei comuniste a preluat-o ideologia creștin-ortodoxă.

Anume pentru a preveni îndoctrinarea și manipularea elevilor, dar și discriminarea unor copii, țările democratice, civilizate și cu adevărat europene separă în mod ferm religia sau orice doctrină de școală și de procesul educațional. Școala este un loc pentru toți elevi, loc unde fiecare elev trebuie să se simtă liber și confortabil. Încărcarea anturajului școlar cu elemente care sunt „străine” pentru unii elevi în mod firesc îi înstrăinează de școală.

Pe lângă icoane și rugăciuni, pe holuri și în clase, autorii studiului au observat și imagini ale oamenilor iluștri. Majoritatea acestor imagini reprezintă bărbați (domnitori, scriitori, savanți etc). Văzând aceste fotografii, ți se creează impresia că în istoria omenirii sau a Republicii Moldova nu au fost femei, care prin viața și realizările lor pot servi drept exemplu pentru generația tânără. Mai mult, fetele ar putea considera că viața unui conducător, savant sau om al artei este pentru bărbați, iar femeile sunt sortite unei vieți simple, obișnuite, fără mari perspective.

Studiul realizat de CIDO abordează și modul de organizare a orelor de educație fizică și de educație tehnologică. În multe cazuri. aceste ore au loc prin divizarea fetelor și băieților în grupuri separate. Astfel, băieții practică un gen de activitate (la educația fizică – fotbal, baschet, la educația tehnologică – lucrul cu lemnul, metal), iar fetele un alt gen de activitate (la educația fizică – volei sau gimnastică, la educația tehnologică – cusut, croșetat, gătit mâncare).Modul de organizare a acestor ore perpetuează divizarea arhaică între bărbați și femei – bărbații sunt pregătiți pentru o viață activă, angajaţi în industrie, iar femeile pentru o viață casnică. Наши партнеры: https://cadourionline.md/sub/kupit-podarochnye-nabory-v-podarok-v-kishineve/

Asemenea divizare artificială în grupe de băieți și fete limitează posibilitățile de afirmare a fetelor și băieților. Crescându-ne copii în așa mod, reproducem generații de fete care își văd viața limitată la treburile casnice și la îngrijirea soțului și copiilor, dar și generații de băieți care nu se implică în treburile casnice și în educarea copiilor.

Mai mult ca atât, limitarea perspectivelor de viață pentru fete duce la situația în care femeile nu se încadrează în câmpul muncii, nu fac antreprenoriat, nu câștigă bani, devenind dependente din punct de vedere financiar și psihologic de soții lor. Această dominație economică și psihologică asupra soțiilor nu rareori duce la violență domestică.

Mulți bărbați, conștienți de puterea pe care o au asupra soțiilor, obișnuiesc să ocupe poziția de «stăpân în casă», și implicit de «stăpân asupra soției și copiilor». Asumarea acestui rol îi permite bărbatului să își impună propria voință asupra celorlalți membri ai familiei, să ignore opinia altora, să-și trateze familia dintr-o poziție de superioritate. Dacă ceva nu e pe placul unui asemenea «stăpân», el poate să insulte, să jignească, să înjosească, și chiar să lovească pe cei care «nu ascultă de el» – soție, copii, părinți.

Iată în așa mod organizarea segregată a orelor de educație tehnologică și fizică contribuie în mai multe cazuri la violența în familie, și la ruinarea vieților a mii și milioane de familii.

Un subiect aparte în Studiul CIDO îl ocupă analiza manualelor de istorie, «Noi și Legea» și educație civică. Conform studiului, analiza manualelor de istorie indică asupra unei marginalizări puternice a femeilor de către autorii manualelor: în istoria românilor femeile fie că lipsesc, fie că ocupă roluri neînsemnate.

Materialul manualelor este deseori prezentat dintr-o perspectivă centrată pe bărbaţi. Din conţinutul manualelor rezultă – şi această concluzie în mod firesc se transmite elevilor – că istoria a fost făcută exclusiv de bărbaţi, iar femeile, cu câteva excepţii rare, nu au avut un rol important. Această omisiune a femeilor este cu atât mai stranie, cu cât se cunoaşte că femeile nu numai că au creat istoria umană împreună cu bărbații, dar şi au avut în această istorie multe reprezentante ilustre, în privinţa cărora istoricii-bărbaţi nu se grăbesc a face cercetări mai aprofundate.

Femeile lipsesc nu doar din lista conducătorilor ci şi în informațiile privind viața socială, culturală, artistică, în care femeile cu siguranță au avut o contribuţie importantă.

Astfel, dintr-un manual de istorie analizat în cadrul studiului, din 102 de imagini ale oamenilor (poze fotografice, reproducţii de picturi etc.) în 78 imagini (76,5%) sunt arătaţi numai bărbaţi, în 4 imagini (3,9%) numai femei şi în alte 20 imagini (19,6%) bărbaţi cu cel puţin o femeie. Această analiză cantitativă a imaginilor reconfirmă cele constatate anterior în privința neglijării rolului femeilor în istoria umanităţii.
Este ușor de presupus că fetele, studiind aceste manuale, ajung la concluzia că «lumea este a bărbaților» – “ei au făcut istoria umană, ei au scris și au creat toate cele bune în lume, iar femeile nu s-au evidențiat prin nimic important și rolul lor rămîne a fi lîngă bărbaț, acasă, în afara istoriei umanităţii”.

Un alt aspect important în urma analizei manualelor școlare se referă la persoanele cu dizabilități. Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități și tratamentul egal al acestora în diverse sfere sociale este o cerință atât în sistemul juridic internațional cât și național. Statul prin instituțiile sale, inclusiv cele de învățământ, are obligația de a informa opinia publică și de a crea condiții pentru ca persoanele cu dizabilități să se poată realiza pe deplin ca personalități pe plan social, profesional, public etc.

Această abordare bazată pe standardele internaționale ale drepturilor omului nu permite abordarea persoanelor cu dizabilități de pe poziții de «cel slab ajutat de cel puternic și milostiv», ci insistă asupra abordării bazate pe recunoașterea și asigurarea demnității și potențialului persoanelor cu dizabilități în deplină măsură.

Potrivit studiului realizat de CIDO, manualele deseori operează cu unele noțiuni lipsite de respect, cum ar fi ”handicap”, ”invaliditate”, ”infirmitate”, care diminuează din demnitatea persoanei. Într-un manual găsim definiția noțiunii ”invalid”: ”persoană care are o infirmitate; mutilat, schilod”. Tot acolo găsim și «o ilustrare» sinistră – tabloul numit ”Schilozii” -, alături de definiția noțiunii «handicap»: «deficiență sau orice altă infirmitate a unei persoane”. Or, astfel de formulări nicidecum nu respectă demnitatea umană şi nu urmăresc incluziunea socială.

În acelaşi manual apare o astfel de întrebare adresată copiilor – ”Cum pot fi de folos persoanele cu handicap comunității?» şi următoarea expresie ”… persoanele cu handicap și-au depășit condiția, și-au păstrat demnitatea și s-au integrat în viața comunitară”. Asemenea enunțuri (care aparent au intenții bune, dar sunt formulate într-un mod neprofesionist) stigmatizează persoanele cu dizabilități, ca fiind «inutile», situația cărora îi lipsește de demnitatea umană.

În plus, majoritatea manualelor analizate nu reflectă contribuția adusă de persoanele cu dizabilități în istoria și progresul uman. Astfel, este ratată oportunitatea de a reafirma importanța și rolul lor pentru a inspira copiii cu dizabilități pentru a obișnui toți elevii cu ideea că persoanele cu dizabilități sunt parte integrantă a societății și a lumii.

În acest mod, manualele școlare, abordând în mod discriminant persoanele cu dizabilități, contribuie la păstrarea prejudecăților și stereotipurilor printre elevi, fapt ce este contrar obiectivelor unui sistem școlar civilizat și european.

Analiza manualelor mai indică asupra prezentărilor discriminatorii ale etniilor și religiilor, excluzînd grupurile etnice și religioase, lăsînd elevii cu impresia că în societate suntem «noi» – grup principal și titular, și sunt «ei», ceilalți care nu sunt «ai noștri». O asemenea abordare contribuie la perpetuarea dezbinării în societate, discriminând în mod direct elevii din grupurile minoritare.

(Ne)discriminarea pornește din instituțiile de învățământ, din manualele școlare. Dacă țara noastră își dorește un viitor cu adevărat democratic și european, ar trebui să regândim sistemul de învățământ și să-l reformăm în spiritul nediscriminării și al respectării drepturilor omului.

Autor: Veaceslav Balan, expert în drepturile omului, jurist, magistru în drept (Universitatea din Europa Centrală). Peste 10 ani a activat în domeniul drepturilor omului în cadrul programelor ONU în Moldova, Academiei de Administrare Publică și organizației internaționale pentru drepturile omului Amnesty International Moldova. La moment își face al doilea program de masterat în drept în cadrul Universității McGill din Canada. Suplimentar activează la distanță în cadrul Centrului de Informare în domeniul Drepturilor Omului din Moldova.

Acest articol este realizat de Centrul de Informare in domeniul Drepturilor Omului, cu sprijinul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova. Opiniile exprimate aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia Fundaţiei.