Persoanele cu dizabilități își caută dreptatea într-un sistem de justiție indiferent

În acest an, Republica Moldova împlineşte şase ani de când Parlamentul a ratificat Convenția ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități. Deşi Legea nr. 60  din  30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, obligă  autorităţile  publice şi agenţii  economici  să  asigure  accesul  la  infrastructura socială în diverse instituţii, există însă foarte puţine clădiri accesibile  necesităţilor  persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.

Accesibilitatea constituie o condiţie indispensabilă pentru exercitarea de către aceştia a drepturilor civile, politice, sociale, economice şi culturale. Obiectivul dat este unul extrem de important, în contextul aspiraţiilor R. Moldova privind Integrarea Europeană. Problema accesibilităţii este actuală atât pentru persoanele cu dizabilități, cât şi pentru mamele cu copii în cărucior, dar şi pentru persoanele în etate, care ar putea beneficia de un acces mai bun prin asigurarea edificiilor cu rampe şi ascensoare.

Cum putem motiva agenţii economici, proprietarii de restaurante, farmacii, magazine şi alte instituţii publice, de a respecta legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, dacă chiar şi clădirile instituţiilor de stat, date în folosinţă după adoptarea Legii nr. 60, din 30.03.2012, în mare majoritate nu sunt accesibile?

Persoanele cu dizabilități nu au acces la instituţiile de bază, nemaivorbind deja de acele instituţii care, prin natura activităţilor lor, li se cere să lucreze în strânsă legătură cu persoanele cu mobilitate redusă, pentru a proteja drepturile şi interesele acestora. Ca de exemplu: Casa Naţională de Asigurări Sociale, Casa Teritorială de Asigurări Sociale din sectorul Botanica sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială.

Pe 24 martie 2016, în sediul Preturii sectorului Centru din capitală, s-a desfăşurat Şedinţa de Judecată intentată de membrii Asociaţiei “Motivaţie” din R.Moldova (în continuare, A.O. „Motivaţie”) şi Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoanele cu Dizabilități (A.O. CAJPD) către Primăria mun. Chişinău.

Cauza procesului iniţiat a fost ignorarea mai multor solicitări pentru crearea condiţiilor necesare pentru deplasarea liberă a persoanelor cu dizabilități pe o stradă recent reparată din capitală. Participanţii la proces, Igor Meriacre şi Ludmila Iachim, ce au reprezentat A.O. „Motivaţie” sunt utilizatori de scaun rulant. Din lipsa unei rampe de acces şi a echipamentului ajutător, aceştia nu au putut participa în cadrul şedinţei respective, fiindu-i îngrădit accesul liber la justiţie.  

La cererea prealabilă, din 17.03.2016, prin care A.O. CAJPD și A.O. „Motivaţie” au solicitat desfăşurarea şedinţei de examinare a cauzei nr. 3-172/2016 în alt loc, care să fie adecvat şi accesibil conform normativelor în vigoare pentru participanţii la proces, persoane cu dizabilități locomotorii utilizatori de scaun rulant, Preşedinta Interimară a Judecătoriei Centru, Ecaterina Palanciuc, a respins solicitarea aducând următorul argument:

”Persoanele cu dizabilităţi, aflate în scaunul cu rotile, au accesul în sediul instituţiei prin intermediul rampei de metal instalate la intrarea sediului şi adaptate special în acest scop… Considerăm că nu pot fi invocate faţă de Judecătoria Centru pretenţii privind îngrădirea accesului în instituţia noastră din cauza dizabilității”.

Cu toate acestea, membrii A.O. „Motivaţie” au îngheţat de frig, stând timp de o oră în faţa Preturii sectorului Centru fără a avea acces în instituţie. Adevărul e că şinele care sunt instalate în faţa Preturii sectorului Centru nu corespund nici unui standard şi nu pot fi practicabile de o persoană în scaun rulant. Наши партнеры: https://cadourionline.md/sub/kupit-unikalnye-podarki-v-kishineve/

Despre acest caz, dar şi accesibilitatea instituţiilor în general, am vorbit cu Ludmila Iachim, manager de proiect în cadrul A.O. „Motivaţie”. Ludmila a ajuns în scaun rulant la vârsta de 13 ani, în urma unei infecţii virale. Acest lucru însă nu a descurajat-o, ba din contra, a făcut-o să lupte pentru drepturile sale. Cu timpul, ea a înţeles că şi un obstacol poate fi o oportunitate, dacă ştii să investeşti în tine şi duci un mod de viaţă activ.

În A.O. „Motivaţie” Ludmila a venit ca beneficiară şi are deja 11 ani de când activează aici. După spusele ei, în cadrul organizaţiei a însuşit o experienţă care a ajutat-o să crească nu doar în plan profesional, dar şi cel personal: “Până a activa la A.O. „Motivaţie”, eram o persoană timidă care stătea mai mult acasă. Însă experienţa altora m-a făcut să înţeleg că pot schimba lucrurile şi pot avea o viaţă mult mai bună.”

Impresionată de caracterul, perseverenţa şi optimismul de care dă dovadă această femeie stilată şi încrezută în sine, am întrebat-o pe Ludmila care este cel mai mare lucru pe care l-a realizat până acum şi cu care se mândreşte: “Prin istoria vieţii mele şi curaj, am ajuns un exemplu pentru alţii. Sunt mândră că pot ajuta alţi oameni, fiindcă atunci când discut cu copii, tineri şi părinţi, le vorbesc prin ce am trecut şi cât de mult îmi doream să schimb modul meu de viaţă, să devin activă social, să cresc şi să schimb atitudinea faţă de cine eram până atunci.”

În opinia Ludmilei, referitor la acomodarea rezonabilă, problema noastră este sistemul corupt: “E mult mai uşor să dai un comision – a explicat aceasta – se pune semnătura pe actul de recepţie şi obiectul deja este dat în exploatare. În plus, la noi nu lucrează amendamentele, proiectul de lege care amendează proprietarul, indiferent de forma sa juridică. Deja e mult mai util şi poţi avea rezultate să mergi prin judecată, demonstrând că ţi s-au încălcat drepturile şi să soliciţi implementarea accesului sau altui drept încălcat.”

Igor Meriacre, director executiv la A.O. „Motivaţie”: „În martie, după ce nu am putut intra în incinta Preturii sectorului Centru, judecătoarea a decis ca Primăria Chişinău să caute un alt loc accesibil pentru noi, ca să fie organizată şedinţa. La următoarea întrunire, reprezentantul de la Primărie a spus că ei nu au spaţiu accesibil şi s-a decis să fie propus spaţiul adecvat de către A.O. Motivaţie sau A.O. CAJPD. Noi am propus Institutul Naţional de Justiție (INJ), care dispune de intrare, săli accesibile şi grupul sanitar adaptat pentru persoane cu dizabilități. Judecătoarea însă nu a acceptat propunerea noastră, spunând ca INJ nu este nici sediul instanţei, nici sediul participanţilor la proces.”  

Elena Stăjilă, jurista A.O. CAJPD, a adăugat: „Judecătoarea a respins demersul nostru, motivând că „instanţei nu poate fi imputat refuzul acestui reprezentant (domnul Igor Meriacre) de a fi ajutat de a se ridica pe banda rulantă amplasată anume pentru persoanele cu dizabilități aflate în scaunul cu rotile”. 

Ca rezultat, judecătoarea a dispus, că în continuare şedinţele de judecată pe cauza dată se vor desfăşura în sala de şedinţe a Preturii (la etajul 1), menţionând ca dl Meriacre va putea să participe la şedinţele respective dacă va accepta ca cineva să-l ajute să treacă acele câteva trepte de la intrare. Şedinţa de judecată a fost amânată pentru data de 18 mai 2016.”

Jurista A.O. CAJPD a invocat faptul că nici Judecătoria Centru, nici Pretura Centru nu dispun de un grup sanitar adaptat, nemaivorbind de intrare. Astfel, A.O. „Motivaţie”, cu suportul juridic al A.O. CAJPD, a atacat decizia Judecătoriei privind desfăşurarea şedinţelor în clădirea Preturii în contencios administrativ, iar încheierea judecătoarei, prin care s-a respins demersul privind desfăşurarea şedinţelor în alt loc accesibil, intenţionează să o atace cu recurs.

Igor Meriacre, director executiv al A.O. Motivaţie: „Vrem să înaintăm un demers către Inspecţia de Stat în Construcţii şi o să invităm la şedinţă un expert ca să demonstreze că cele două şine nu sunt accesibile. Dacă Preşedinta Judecătoriei crede că instituţia dată este accesibilă pentru toţi, noi vom demonstra inversul, dar o vom face printr-o persoană abilitată.”  

Jurista A.O. CAJPD consideră că acţiunile Preşedintei Judecătoriei Centru şi ale judecătoarei, care examinează cauza, ar putea fi calificate drept discriminatorii. Conform juristei: “În cazul de faţă, judecătoarea ar putea să se adreseze către administratorul INJ cu o solicitare de a organiza petrecerea şedinţelor pe cauza vizată în clădirea INJ.

Întreprinderea acestor acţiuni nu impune un efort disproporţionat pentru judecătoarea, dar în cazul în care aceste acţiuni ar fi întreprinse, rezultatul ar putea fi în beneficiul persoanelor cu dizabilități locomotorii, participanţi la proces, şi ar egala în drepturi participanţii cu dizabilități locomotorii în raport cu participanţii în proces care nu suferă de oarecare dizabilitate.”  

Jurista a comunicat, de asemenea, că A.O. CAJPD în comun cu A.O. „Motivaţie” au înaintat o petiţie către Pretură, prin care au solicitat instalarea unei rampe de acces în clădire şi amenajarea grupului sanitar adaptat pentru persoane cu dizabilități: „Pretura este o autoritate publică care prestează servicii persoanelor cu dizabilități: servicii de asistenţă socială, serviciul de asistenţă personală, etc. Majoritatea serviciilor legate de protecţia persoanelor cu dizabilități sunt prestate de Preturile de sector, iar acestea nu le asigură acces în clădirile proprii. E un lucru paradoxal.”

Care sunt drepturile cel mai des încălcate ale persoanelor cu dizabilități, am aflat de la Ludmila Iachim: “După părerea mea, ne sunt încălcate toate drepturile, fiindcă, dacă nu există acces la infrastructură, persoana cu dizabilități nu poate accesa nici un serviciu, începând cu studii şi servicii medicale, nemaivorbind de viaţa personală, fiindcă elementar nu poate să iasă din casă.”

Curiozitatea m-a făcut s-o întreb şi cât de receptivă este mass-media în reflectarea acestor momente. Ludmila mi-a mărturisit că mass-media noastră este foarte receptivă, depinde deja cum este prezentată această problemă societăţii. Uneori, datorită neinformării, mass-media utilizează termeni discriminatorii faţă de persoanele cu dizabilități, precum “persoane invalide” sau “persoane ţintuite la pat”, ,,persoane ţintuite în scaun cu rotile”.

– Ludmila, ai călătorit în peste 11 ţări, cu diverse proiecte, cum e tratată această problemă la ei şi ce am putea prelua de acolo la noi în R.M.?

– De fiecare dată când mergi peste hotare, te simţi om, fiindcă acolo nimeni nu te priveşte altfel, dacă te deplasezi în mod diferit de ceilalţi şi îţi sunt garantate drepturile. La noi te loveşti de o mulţime de probleme. Pentru mine asta e o rutină zilnică: scări, trepte, borduri, uşi, edificii, stai sub scară, trebuie să rogi pe cineva să te ridice etc.

Cu timpul cred că lucrurile se vor schimba, dar numai dacă vor fi sancţiuni dure, fiindcă în statele europene sancţiunile sunt atât de mari, încât lumea se teme să încalce legea. Problema noastră constă în atitudine, indiferenţă şi neprofesionalism. Dacă ai bani să ridici un spaţiu comercial, trebuie să ai bani să ţii cont şi de legislaţie. Înseamnă că persoana nu are atitudine, responsabilitate nu o interesează cetăţeanul. Dacă prestezi servicii pentru toţi, fii bun şi respectă legea.

– Care este cea mai bună soluţie, în opinia ta, de a activiza autorităţile publice în vederea sporirii procesului de accesibilitate?

– Ca acţiune de sensibilizare, cel mai util este să legi ochii, să le pui pampers şi să-i urci într-un scaun rulant. Ar fi suficient şi două ore ca să înţeleagă cât e de dificil să nu poţi merge la baie când te afli într-o locaţie neadaptată. Sunt situaţii când te duci la o şedinţă şi te gândeşti cât timp o să dureze, fiindcă nu te poţi folosi de baie şi eşti nevoit să porţi pampers.

La spusele Ludmilei am zâmbit, amintindu-mi de cazul prim-ministrul ceh, care a petrecut toată ziua într-un scaun cu rotile, ca să înţeleagă mai bine situaţia persoanelor cu dizabilități. Acesta a dat dovadă de înţelegere şi de dorinţa de a înţelege nevoile cetăţenilor ţării, chiar dacă aceştia nu sunt majoritatea. Oare cine dintre aleşii noştri ar putea face acelaşi lucru?

Ludmila a continuat: “Anul trecut, spre exemplu, la Institutul Naţional de Justiţie (INJ) a avut loc Conferinţa Internaţională ştiinţifico-practică dedicată aniversării de cinci ani de la ratificarea Convenţiei ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități, în care s-au adus raportări la ceea ce ar trebui să facă statul. Noi ca A.O. „Motivaţie”, de fiecare dată încercăm să dăm pliante de sensibilizare în cadrul evenimentelor, dar de data asta a venit o altă idee cum de ajuns la mintea demnitarului.

I-am dat la fiecare participant câte un pachet în care era un pampers. Pe pachet era un mesaj ce vorbea de accesibilitate şi despre situaţia în care eşti obligat să stai în pampers, fiindcă nu reuşeşti să ajungi la baie. Noi i-am provocat şi lumea a rămas şocată. La ce bun sunt invitaţi reprezentanţii societăţii civile, ştiind că sunt în scaun rulant şi li se încalcă drepturile, dacă nu li se garantează accesul în instituţie?”
Indignată, am ripostat: “Dar dacă a fost un eveniment dedicat Convenţiei ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități, cui i-a venit ideea să fie organizat într-un local neacesibil?”

Ludmila mi-a răspuns calmă: “Aşa e al noi.. Ca reprezentanţi ai organizaţiei, ce promovăm drepturile persoanelor cu dizabilități, avem tare multe participări, dar am început deja să refuzăm evenimente în locaţii neaccesibile.”  

Iată cum acţionează măsurile de sensibilizare. Peste puţin timp, cu implicarea organizaţiilor din domeniu, s-a făcut şi rampa de acces la Institutul Naţional de Justiţie şi baia a fost adaptată conform standardelor.

Din spusele Ludmilei, am dedus că statul nostru încă nu conştientizează faptul că este importantă nu atât mărirea anuală a pensiei, dar crearea serviciilor, care să permită persoanelor cu dizabilități să se implice activ în viaţa socială şi să contribuie la prosperarea acestui stat ca un cetăţean cu drepturi egale.

“La noi nu există toleranţa şi atitudinea cuvenită – a conchis Ludmila. Ca să schimbi lucrurile trebuie să iei atitudine, dar pentru aceasta trebuie să intri în situaţia fiecărui om şi să-ţi dai seama că problema asta nu este a ta sau a mea, dar a întregii societăți.”

Informat, deci protejat!
Dacă simţiţi că aţi fost discriminat sau drepturile dvs. au fost lezate, adresaţi-vă la specialiştii Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii (0-8003-3388/egalitate.md) sau în Coaliției Nediscriminare (0-8003-8003/nediscriminare.md), unde garantat şi absolut gratuit veţi primi ajutor informativ din partea experţilor. Numai împreună vom putea schimba viitorul. Nu ezitaţi să vă cunoaşteţi şi să vă apăraţi drepturile care vă aparţin!

Victoria Boţan

Acest material apare în cadrul Proiectului „Integrarea abordării bazate pe drepturile omului în mass-media prin intermediul metodei storytelling, cu participarea persoanelor supuse discriminării din regiunea transnistreană şi UTA Gagauz-Yeri”, implementat de Centrul Media din Tiraspol, cu susţinerea  financiară a Fundaţiei Soros-Moldova/Programul Egalitate şi Participare Civică. Opiniile expuse în articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia Fundaţiei.